La solicitarea ASTRA Asigurari, in data de 18.09.2012 Curtea de Apel Bucuresti a hotarat suspendarea obligativitatii incheierii politelor obligatorii de locuinta de catre persoanele care vor sa incheie polite facultative de locuinte. Totusi hotararea nu este definitiva, putand fi atacata cu recurs in termen de 5 zile.
Prin Ordinul nr. 15/2012, incepand cu data de 1 septembrie 2012, toate societatile de asigurare autorizate sa subscrie riscuri de catastrofa naturala, puteau sa incheie asigurari facultative de locuinta doar pentru sume care depaseau pe cele acoperite prin polita obligatorie pentru locuinte, respectiv 10.000 Euro sau 20.000 Euro.
Aceasta masura a fost adoptata pentru a impulsiona incheierea de polite obligatorii de locuinta. Numarul politelor obligatorii de locuinta incheiate in anul 2012 a scazut la aproximativ o treime fata de anul precedent.
Scaderea numarului de polite obligatorii de locuinta incheiate se datoreaza neaplicarii amenzilor, precum si faptului ca persoanele care incheiau asigurari facultative de locuinta nu erau obligate sa incheie si asigurari obligatorii.
Majoritatea companiilor de asigurari ofereau polite facultative de locuinta la preturi similare celor obligatorii, avand incluse riscurile asigurate prin politele obligatorii (cutremur, inundatii si alunecari de teren) precum si alte riscuri, suplimentare.
Vezi aici cele mai bune preturi pentru asigurarile facultative de locuinta.
< Inapoi la pagina anterioara